Un exercițiu din auditul prezentului și o privire spre anul care mi-a redefinit direcția
Astăzi, poate pentru că afară ninge, am simțit că sunt pregatită să mă oglindesc cu mine, așa că am început un obiectiv din auditul propriului meu prezent prin actualizarea informațiilor profesionale din profilul meu de LinkedIn.
Dar, vreau să vă vorbesc despre un an
din viata mea!
2016 – Un an care mi-a schimbat direcția
În 2016, după câteva exituri semnificative în domeniul imobiliar și hospitality, am ajuns într-un punct de răscruce. Am decis să trăiesc în Italia și să încep o nouă etapă în plan personal, dar și să reflectez asupra a ceea ce mai reprezenta pentru mine succesul. A fost momentul în care am descoperit că misiunea mea era să contribui la dezvoltarea altor oameni, prin mentorat și consiliere. Așa am decis să mă dedic prin reformarea profesională acestui domeniu, obținând acum un an acreditarea EMCC Global ca mentor practicant.
Fiecare alegere, fiecare lecție au fost o oportunitate de a învăța și de a contribui mai mult. Sunt recunoscătoare pentru că pot oferi programe personalizate, workshopuri câtre cei care simt că vor să se construiască în modele personale durabile.
O invitație personală
Vă invit să faceți parte din această călătorie de dezvoltare și vă las în profilul meu toată expertiza profesională până acum!
Site-ul nostru folosește cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență. Totuși, continuând să utilizați site-ul nostru web, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor de către noi. Pentru mai multe informații, citiți Politica de cookie-uri and Politica de Confidențialitate.