Nu am mai scris demult dintr-un motiv simplu: experiența ce urma să vină era una cu totul specială și merită toată atenția mea!

Pe scurt am avut cele mai mari probleme din viața mea, atât de mari că era să pierd aproape tot inclusiv era să-mi pierd… sufletul!

După atâția ani în care am jucat roluri imposibile și în care m-am străduit să livrez rezultate și comportamente că cei din jurul meu, motivată de dorința de a avea, fără să știu prea bine cine sunt, iată-mă trecută de vârstă de 40 ani pe coasta Adriaticii într-un orășel boem, dar atât.

Mă plimb pe o plajă cu pietre și mă întreb dacă o să mă opresc când se rupe papucul stâng sau drept, depinde care cedează primul și fac pariurile în gând eu cu mine. Așa mi-am trăit și prima parte a vieții mele într-un pariu total și până la capăt.

Doar că simt că am obosit, dar în același moment simt că nu știu să trăiesc altfel și totuși mă încurajez că poate trebuie să mă mărit din nou pentru că de dată asta chiar iubesc. Cum ar fi să fiu una din
femeile din jurul meu de aici de pe Spiaggiola. Mă uit și le analizez comportamentul și dedicația pentru copiii lor, care deși le enervează au hotărât că trebuie să-și asume. Și uite așa pământul se învârte, mai trece o zi și ele vor sfârși prin a îmbătrâni banal și resemnate. Dar acum sunt de ce sunt atât de prezente și de asumate, deși timpul pare că a stat pe loc? Și …. și mă oftic! Că nu înțeleg. Ei bine, prima oară în viață mea când mă întreb de ce nu pot fi că ele. M-am mai ofticat de câteva ori că nu pot fi o nevastă întreținută saumama casnică pentru fiul meu.

Nu mi-au ieșit toate deodată. Așa că le-am luat pe rând. Am fost fata lui tata, apoi nevastă, gospodină, femeie de afaceri, mama, iar acum am ajuns să-mi înfrunt propriul ego prin a fi nimic. Am făcut milioane, apoi am aruncat milioane, am vrut și am avut, am iubit și-am urât, am urlat și am râs! Dar, până la urmă cine sunt?

Am ajuns să-mi doresc nimic pentru că totul e o himeră numită stres social sau burnout. Ai de toate și când realizezi asta îți dai seama că nu ești fericit și e doar o chestiune de timp că totul să se năruie pentru că nu ești pregătit. Și lupți și tragi și atragi și plângi și te târăști și te ridici, te distrezi și uiți! Și pierzi și câștigi și crezi că a meritat! Nu e alternativă la a fi tu însuți. Acceptă, onorează, prețuiește și continuă.

Da, a meritat să știi că ești în joc! Atât! Cei care au ales să joace doar un rol din cele de mai sus nu vor înțelege, cei care sunt păpușarii vieților lor știu despre ce vorbesc! Succesul nu este definitv, eșecul nu este fatal, contează curajul de a schimba și a merge mai departe.

Văzută în ansamblu prima jumătate a vieții mele poate fi o parabolă crudă despre lumea iluzorie a visurilor materiale, despre natură complicată a relațiilor interumane, despre ruinele pe care alegerile le lasă în urmă, despre strălucire și apus!

Pot spune acum – a fost o luptă grea, dar nu m-am lăsat și am învins si sunt recunoscătoare că am altă șansă să încerc noi experiențe.

Ce am învățat și ce fac cu tot ce știu? Ce am câștigat?

Rămâne de văzut cum voi administra fiecare clipă din restul vieții mele!